Viata de zi cu zi
Locul in care noi femeile ne destainuim

 

Despre iubire
     media: 5.00 din 1 vot

O nunta mai puternica decat moartea
Vedenia din biserica
Constantin Ivan, orasean get-beget din nascare, inginer constructor in Bucuresti, revine de Pasti in satul Copuzu, ca sa-si revada sotia care a murit. Si anul acesta, in Noaptea de Inviere, a cantat in biserica, impreuna cu cei doi copii ai sai. Spre sfarsitul slujbei, cand din toate piepturile rasuna duioasa litanie "Aparatoare Doamna", i s-a parut ca vede unduindu-i pe langa umar parul lung si castaniu al nevestei, din care iesea obrazul rumen si inflacarat de trairea slujbei religioase. Cand s-a intors insa pentru a doua oara, langa umarul sau nu mai era nimeni, doar sirurile de sateni prezenti in biserica, si care ii iubisera sotia pierduta, la fel de mult ca si el. In rest, zice ca i se intampla foarte des s-o auda. Nu ca pe o voce din amintire, ci ca pe o voce reala, care-l ajuta cand are de ales intre doua cai. Dar de vazut, n-o poate vedea decat aici, in biserica din satul natal, satul in care s-a tesut povestea lor de iubire. "Nu ma laud, dar cred ca am trait cea mai frumoasa poveste de dragoste. Eu am avut fericirea cea mai inalta", spune Constantin Ivan, cu o mandrie abia soptita, si nici un localnic nu are cum sa il contrazica. "A fost o fiica a satului... A fost o pilda de smerenie si credinta... A fost simbolul acestui sat...". Sunt declaratii ale copuzenilor si toti marturisesc ca si-au dorit sau isi doresc sa aiba copii care sa semene cu ea. Icoana cea mare din altar, infatisand un Iisus trist, cu fruntea insangerata de spini, a fost cusuta vreme de cateva luni neintrerupte, zi si noapte, de mainile acestei femei. Numele ei este Florentina Popescu. N-a trecut nici un an de cand se odihneste in pamantul din care s-a nascut.
***
Pe Constantin Ivan l-am cunoscut langa o cruce de marmura, acoperita de flori proaspete. Statea acolo, singur, in cimitirul bisericii si zambea. De la departare, mi s-a parut ca i se misca buzele, ca vorbeste cu marmura alba. Slabit peste masura, cu fata ciolanoasa, ochii de un albastru sters si parul aproape alb, ravasit de vanturile rebele ale campiei, el arata acum ca un adevarat taran, ca unul de-al locului. Cum ajunge in sat, apucaturile si vorba de orasean i se schimba, sub unghii ii apare pamant, pielea ii devine arsa de soare, ii crapa de atata munca, de cat o ajuta si azi pe batrana Eugenia, soacra sa. Dar inainte de a pleca spre mormant, de fiecare data se spala, se barbiereste, se imbraca curat si are emotii. "Da, ca si cand as porni la prima intalnire de dragoste", incuviinteaza barbatul cel vaduv si incepe, incet, a-mi povesti...


Poveste de dragoste
     media: 5.00 din 2 voturi

Poate este o poveste simpla,dar este o poveste de iubire ,sper sa nu va suparati dar as vrea sa nu spun numele celui care il iubesc enorm si care nu-mi imaginesc viata fara el.Am sa va povestesc poveste asa cum s-a intamplat.Eu una consider ca poate a fost destinul….eram atat de suparata ca nu-mi gaseam un serviciu trebuia sa-mi gasesc deoarece mama nu ma putea intretine asa ca meream pe jos cand am intors capul si …l-am vazut pe el “PUIU” si el s-a uitat la mine uimit si eu la el dar deodata m-a tresarit si dupa care mi-am vazut de drum .El era cu masina si tot ma urmarea dupa care a oprit masina macar spune-mi cum te cheama si i-am spus si dupa care i-am spus atunci am si eu dreptul sa-ti cer ceva …si i-am cerut numarul de telefon.A doua zi l-am sunat si ne-am intalnit si de atunci suntem impreuna de doi ani si cu ocazia asta o sa- spun ca il iubesc foarte pentru ca stiu ca intra pe acest sait deoarece ii place sa citeasca cum se iubesc oamenii.Si mai stiu ca mai sunt cateva zile si va pleca departe de mine ca sa ne facem un rost in viata o spun ca o sa-l astept si ca el este viata mea …te iubesc puiut.

Sursa: e-dragoste.ro


Cugetari despre iubire
     media: 5.00 din 1 vot

  • Poti da fara iubire, dar nu poti iubi fara daruire...
  • Iubirea nu e doar un zambet, nu e doar o floare, iubirea e un suflet ranit si apoi vindecat de altul...
  • Iubirea trebuie invatata, incercata si experimentata... prima atingere nu reprezinta niciodata expresia ei desavarsita...
  • O iubire pe care esti nevoit s-o pazesti nu reprezinta nimic.
  • Dar tocmai asta n-au sa inteleaga niciodata oamenii cu adevarat gelosi.
  • Gelozia ia nastere odata cu dragostea, dar nu moare odata cu ea...
  • Cine iubeste si este iubit nu va mai fi niciodata acelasi om ca inainte...
  • Nu uita: langa cel mai inalt punct al fericirii se afla cea mai adanca prapastie a durerii...
  • Pentru dragostea care se mai gaseste in lumea aceasta si pentru toti cei care stiu sa o aprecieze, pentru toti indragostitii... LA MULTI ANI!
  • Fericirea nu inseamna sa ai ceea ce doresti, ci sa doresti ceea ce ai.
  • Nu rupe firul unei prietenii, caci chiar daca il legi din nou, nodul ramane...
  • Sa nu crezi ca poti stabili cursul iubirii, caci ea, daca te considera vrednic, iti va indrepta ea cursul!...
  • Dragostea nu este numai flori, zambete, iubire, ci inseamna si lacrimi, dorinta, pasiune si de aceea putini au privilegiul de a-i descoperi puterea.
  • Cine are capacitatea de a se indragosti, poate avea mereu incredere in iubire si in valoarea omului de care s-a indragostit!
  • Dragostea e la fel ca o boala pe care daca nu o tratezi se agraveaza...si ca orice floare pe care daca nu o uzi se ofileste...
  • Nu iubesti o femeie pentru ca este frumoasa, ci este frumoasa pentru ca o iubesti tu!
  • Iubirea e tot ce dorim, iar in final e tot ce-am avut.
  • Daca exista un sens al vietii... atunci EA este sensul, daca nu... EA ar trebui sa fie...
  • Fara dragoste suntem orfani de toate, fara pasiune suntem ca o moara de vant spanzurata in vid!
  • In iubire se simte mai mult decat e nevoie, se sufera mai mult decat se cugeta, se viseaza mai mult decat se traieste...
  • Fericirea noastra rezida in ceea ce-l determina pe om sa-si dea seama ca este om si sa ramana asa.
  • Numai o mare nenorocire ne poate arata cat de marunte sunt nemultumirile "insuportabile"
  • Parfumul reprezinta sentimentele florilor. Adevarata prietenie este asemenea unui trandafir: nu-i realizezi frumusetea pana cand nu se ofileste...
  • Atinge steaua de neatins si nu-i uita pe cei ce au crezut in tineIubirea e un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa... si un suflet smuls din piept...
  • O dragoste generoasa isi are intotdeauna testamentul pregatit din timp.
  • Iubirea impartasita de oameni este forta cea mai mare care exista in lume si izvorul cel mai important pentru poezie...
  • Despartirile au ceva din melancolia asfintitului, o blanda stralucire care ascunde in ea avertismentul intunericului...
  • Prietenia este asemenea unei iubiri fara aripi...
  • Daca nu ai iubi, cum ai putea pretui orbitoarea lumina a soarelui si mangaietoarea lumina a lunii?
Citeste mai mult!




 




vizite unice
Reprezint Muntenia in recensamantul Bloggerilor

Curs Valutar v1.0


TinaR - VIP


Magazin naturist
 
   
Powered by www.ablog.ro, design by Sebastian Schmieg
Termeni si Conditii de Utilizare